Blogul desemneazã tendinţe literare divergente; ca atare, e numai un mediu de publicare, nu o formã literarã distinctã, nu are o individualitate literarã. Blogul poate sã fie un almanah, un v. de eseuri îngrijit redactate, un carnet care reuneşte diferite formate literare; sau o rãspântie de însemnãri şi trimiteri. În forma cea mai respectabilã, e un periodic electronic de eseisticã—eseu, articol, studiu, tabletã, analizã, ‘paginã’, rezumat, glosã, racursi, reminiscenţã. De la Montaigne la Ralea şi Gracq, de la Hazlitt la Chartier, de la Marx la Simmel şi Tresmontant, eseurile şi articolele au cunoscut diferite forme de publicare; blogul e cea mai nouã dintre acestea. Blogul ca paletã de lecturi recomandate, de citate necomentate, de citate reproduse, fãrã altceva, nu e varianta cea mai neambiţioasã.
‘Blogul’ defineşte numai forma de publicare, nu spune nimic despre conţinut. Altfel, sigur cã şi tabloidele au mai mulţi cititori decât periodicele de sociologie; încercarea de a defini ‘blogul’ prin scurtime, etc., nu e decât o pledoarie pro domo. Nu se tipãresc numai tabloide. Apar şi Freiburger Zeitschrift für Philosophie und Theologie, Revue des sciences religieuses, Pro ecclesia, Scottish journal of theology, Modern theology, etc..
A spune cã ‘ceea ce vor oamenii de la bloguri, e ceea ce vor de la blogurile de ştiri şi trimiteri’, e ca şi cum ai spune cã ceea ce vor de la periodicele tipãrite e ceea ce le oferã tabloidele. Blogul e o formã în care pot fi publicate lucruri.