Ascetica se referã nu la un sentiment, supralicitat, ci la conştienţã, şi gândeşte în binoame. Rãul se aflã în om, definindu-l, nu mai mult decât binele, ci mai puţin. Restul sunt distorsiuni. Rãul din om nu e ‘împrumutat’, impropriu, mai mult ca binele, ci mai puţin, deoarece e contrar esenţei umane. O reprezentare falsã psihologic, pesimistã, împovãrãtoare, nu poate sã fie utilã. În fapt, ceea ce se numeşte smerenie e fals atât moral, cât şi psihologic. Binele uman nu are nevoie de încorsetãri. E tocmai cazul a ceea ce un biblist francez desemna ca mãsura dublã, ipocrizia, prevalarea de ceea ce e mãrunt şi secundar, cu eludarea a ceea ce e primar.