Schopenhauer avea un crez literar foarte clasicist (‘cuvintele sunt limbajul raţiunii’, scrie el, în ‘Lumea …’)—ca, dealtfel, şi Beyle. Însã Beyle reprezintã un fenomen de tranziţie—revendicarea, pentru literaturã, a ceva resimţit ca superior—posibilitãţile emoţiei date de muzicã şi de arta plasticã.
Iar Proust reproduce aceastã dilemã, din cauza ascendenţei lui mixte—pe de o parte, France, reprezentând, simbolizând şi rezumând o esteticã literarã raţionalistã—pe de alta, Balzac, Dostoievski, Saint—Simon, Ruskin, unii romancieri victorieni, Hugo. Aşa se explicã faptul cã regãsim la el crezul literar beylist.
Ideea lui Schopenhauer despre literaturã e consecventã cu literatura pe care o scria el însuşi —ca tratate, dizertaţii, eseuri, aforisme. Însã, dominat de o înţelegere clasicistã a artei literare, e unul dintre cei care au subliniat inferioritatea intrinsecã a literaturii—ca şi Beyle, Proust, Valéry—şi spre deosebire de Stevenson sau Chartier; Schopenhauer nu credea, însã, ca Beyle şi Proust, cã arta literarã trebuie sã tindã sã fie altceva, sã—şi înalţe condiţia, pe calapodul altor arte.